Ajunsesem în Riga (Letonia) într-o zi de sâmbătă la început de mai. Aeroportul mi s-a părut micuţ însă oricum mai mare de trei ori decât cel din Chişinău. Din start mi-am dat seama că orice comparaţie cu draga mea capitală este cel puţin ilogică în acest colţ de Europă. Drumurile merită tot respectul. O bună parte din trasee încă totuşi se repară, însă ocolişurile se fac civilizat.
Odată intrat în Riga, mi s-au aruncat în faţă câteva clădiri din lemn vechi de sute de ani. Arhitectura este una caracteristică nordicilor : simplă, practică, ecologică. Am fost cazat la un hotel din centrul urbei. Nimic deosebit, totul ca la carte. Din inerţie am ieşit rapid din hotel şi, hai să colind străzile. La nici 50 de metri de plimbare mi s-au aruncat în faţă primele clădiri ornamentate în stil „Art Nouveau” pentru care este unic oraşul cu pricina. Cei care apreciază comoara arhitecturală a acestui oraş trebuie să stea câte 10 minute la ficare clădire pentru a-i studia complexitatea ornamentelor din piatră şi gips. De altfel, oraşul abundă în turişti din Norvegia, Suedia şi alte ţări din preajmă.
În centrul istoric am fost asaltat de persoane care se doreau ghizi personali. Cum puţine lucuri mă pot mira, onorabilii cetăţeni vorbeau rusa, precum şi restul celor 55% din populaţia din Riga. Erau însă mult mai amabili decât o bună parte dintre concetăţenii mei purtători de limbă rusă.
Curăţenia în oraş e la ordinea zilei. Deşi capitală, Riga nu se sufocă de prea mult transport şi populaţie. Aerul mereu proaspăt şi vremea instabilă îşi au farmecul lor. Oameni dragi, sfatul meu pentru Riga este că acest oraş merită cutreierat pe jos. Centrul poate fi parcurs în cel mult 20 de minute în orice direcţie iar rătăcirile prin ulicelele înguste sunt indispensabile pentru o impresie obiectivă. Preţurile relativ ieftine la produse şi servicii nu mi-au adăugat decât admiraţie. Ei şi în final, să nu ieşiţi din Letonia fără „Riga Black Balsam” şi ciocolate „Laima”.
p.s. : Abia după trei zile de sejur am găsit câteva clădiri care aminteau de trecutul „glorios” al Letoniei în URSS. Valdis şi Laima sunt printre cele mai populare nume în Letonia.