Jurnalismul politic apreciază obiectivitatea și mintea iscusită. Este vorba despre reporterul de la postul de televiziune Jurnal TV, Alexandru Popescu, care merge într-un pas cu evenimentele politice. Gândește la rece și nu-i scapă din vedere nici un detaliu. Este pregătit pentru orice provocare și știe cum să lege o discuție cu politicienii moldoveni.
– Ești reporter la Jurnal TV și responsabil de tot ceea ce ține de politică. De ce ai ales anume jurnalismul politic?
– Până a veni la Jurnal TV am lucrat o perioadă la agenţia de presă Info-Prim Neo unde de asemenea eram responsabil de domeniul politic. Când am venit la Jurnal TV am insistat din start să fiu reporter politic. Nu se pune problema că nu aș putea să fac social sau economic. Pur şi simplu politicul ăsta îmi reuşeşte cel mai bine. După cum se ştie, deprinderea e a doua natură a omului aşa că, odată cu trecerea timpului, politica a devenit plăcerea şi totodată durerea mea de cap.
Am ales cu mai mulți ani în urmă să fac politică pentru că doream mult să văd cu proprii ochi cum se iau deciziile la nivel înalt, să văd cât de matură este clasa noastră de guvernanţi, să văd pe cine de fapt alegem odată la patru ani şi să-i pot întreba direct de ce au procedat într-un mod sau altul. Ziceam că politica îmi provoacă uneori dureri de cap pentru că este un domeniu destul de complicat. Trebuie mereu să fiu la curent cu toate legile votate de Guvern şi Parlament, cu toate declaraţiile politicienilor şi agenda evenimentelor lor. Nu au fost rare nopţile când îi visam pe anumiţi lideri politici şi mă trezeam cu noaptea în cap, extenuat pe alocuri, de unele feţe. Dar până la urmă simt că fac un lucru util. Încerc să le relatez oamenilor cât mai simplu anumite decizii luate de politicieni. Încerc să le traduc anumite declaraţii ale exponenţilor clasei politice. Declaraţii care uneori sunt întortocheate, confuze şi controversate.
– Fiindcă ești tentat de acest domeniu, nu este exclus să devii pe viitor un om politic?
– Nu pot exclude şi o asemenea turnură de situaţie. Până la urmă dacă ai anumite idei despre cum ai vrea să funcţioneze statul, altă metodă de a le realiza decât cea de a veni în politică nu prea există. Totuși, știu deja că a intra în politică înseamnă să-ţi asumi şi anumite riscuri. Spre exemplu riscul de a te compromite odată cu partidul la care vei adera dacă acesta e sortit eșecului, sau dacă respectiva formaţiune pierde încrederea alegătorilor. Deocamdată prefer să-mi păstrez o imagine imparţială şi sunt conştient că dacă voi pleca în politică, drum de întoarcere în jurnalism practic nu va mai exista. Aşa că în anii apropiaţi mă voi păstra în opoziţie faţă de clasa politică, permiţându-mi astfel să o critic deschis.
– Politicienii, ca și oamenii de rând, au temperamente diferite, iar reporterul trebuie să găsească metoda potrivită pentru a discuta cu ei. Ție cum îți reușește?
– Desigur nu e un lucru simplu să găsești limbă comună cu oamenii politici de la noi. Indiferent de apartenența la un partid sau altul, ei sunt diferiți și respectiv abordarea trebuie să fie una separată pentru fiecare. De-a lungul experienței pe care am acumulat-o, am încercat să stabilesc un limbaj comun cu unii aleși ai poporului sau membrii ai Guvernului. Asta îmi permite să am o discuție mai sinceră cu ei, mai ales în afara camerei de luat vederi. Totuși, am convingerea că în acest sens trebuie păstrată măsura iar eventualele prietenii cu politicienii trebuiesc evitate. Cu siguranţă nu vei lovi în prietenul tău politician iar aici deja independenţa jurnalistică va fi grav afectată. Mereu spuneam că un reporter trebuie să fie pe undeva şi psiholog . Este o artă să-i poţi descoase pe politicieni şi să obţii un răspuns pe măsură. Odată cu experienţa învăţ tot mai bine cum trebuie abordat un om politic. Uneori trebuie să fii mai amabil, alteori să mergi peste el cu buldozerul. Totul însă depinde de circumstanţe, de dispoziţii, de scopuri.
– Cunoști vreun caz când politica a influențat anumite instituții mass-media?
– Nu aş fi sincer dacă aș spune că presa de la Chișinău nu se lasă influențată de politic. Acest fenomen poate fi urmărit zilnic în majoritatea instituţiilor mass-media şi nu doar la televiziuni. Este binecunoscut faptul că marea majoritate a posturilor TV și unele de radio aparțin unor politicieni sau fruntași de partide politice. Aceștia influențează direct politica editorială a acestora: ce trebuie dat pe post şi ce nu trebuie. Unele posturi TV sunt utilizate pentru a repara sau menţine imaginea pozitivă a proprietarului sau pentru a lupta cu vreun oponent politic. Din bun simţ evit acum să dau un exemplu. Este suficient să urmăreşti cum a fost dată o ştire politică pe mai multe posturi TV şi diferenţa va fi sesizată cu uşurinţă.
– Ar putea presa să schimbe deciziile instituțiilor politice? În ce măsură?
– Cred că da. Actualmente presa din Republica Moldova are o putere de influenţare în continuă creştere asupra acţiunilor liderilor politici şi a partidelor în întregime. Cred că cel mai evident exemplu este cel legat de omorul din Rezervaţia naturală Pădurea Domnească care a avut loc în decembrie 2012. Împuşcarea mortală a cetăţeanului Sorin Paciu a dus treptat la destrămarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Acest lucru însă a devenit posibil datorită presiunii exercitate de mass-media. Cred că majoritatea covârşitoare a populaţiei ţării a auzit despre acest caz odată ce a fost practic cel mai mediatizat omor din ultimii ani. Deşi s-a dorit muşamalizarea cazului, mass-media a insistat pe aflarea adevărului şi a scos la iveală multe lucruri grave care zăceau în sânul fostei coaliţii. Prin urmare, fiecare ştire despre dosarul Pădurea Domnească reprezenta la acel moment o grenadă aruncată în „betonul” AIE 2. Nu au fost singulare cazurile când anumite decizii ale miniştrilor, şefilor de agenţii de stat, sau a simplilor aleşi locali au fost influenţate graţie presiunii exercitate de mass-media. Şi aici mă refer la o presiune din punct de vedere politic. În acest sens cred că presa este pe calea cea bună şi se aşează tot mai bine în statutul de cea de-a patra putere în stat. Însă mai este mult de lucru din cauza temei abordate la întrebarea precedentă.
– Ținând cont că jurnalismul politic este un domeniu mai complicat, ce calități trebuie să aibă jurnalistul ca să ajungă un profesionist?
– Nu aș spune că jurnalismul politic e mai complicat faţă de alte domenii. Uneori unele subiecte sociale sau economice sunt mult mai greu de reflectat. Jurnalismul este complicat prin fapul că reporterul trebuie să fie extrem de prudent când face știri despre proiecte de lege sau declarații publice ale politicienilor. Și asta pentru că un cuvânt neînțeles la timp poate să denatureze grav conținutul știrii iar politicienii cu pricina, credeți-mă, urmăresc cu mare atenție ce ajunge pe post. Un jurnalist politic cred că trebuie să dea dovadă de maximă vigilenţă, insistență, spirit de observație și capacitate de a citi printre rânduri. La aceasta se mai adaugă şi aptitudinea de a rezista în faţa eventualelor manipulări din partea unor politicieni.
– Din moment ce ești reporter politic, ai întâmpinat greutăți pe parcursul evoluţiei tale?
– Cele mai mari greutăți apar imediat ce devii responsabil de domeniul politic. Iniţial trebuia să citesc multe legi, regulamente, interviuri și biografii ale politicienilor. Asta mi-a permis să-mi acumulez bagajului necesar de cunoştinţe fără de care nu ai cum să te menţii pe acest domeniu. La fel de complicat este să te faci cunoscut politicienilor îndeosebi liderilor de partide şi demnitarilor de stat. Odată realizate aceste obiective, munca devine relativ mai uşoară.
– Cum sunt priviți jurnaliștii de către politicieni? Au fost situații când ai fost respins?
– Într-adevăr există situaţii când politicienii resping anumite instituții mass-media, sau încearcă să pară agresivi. Chiar şi aşa ei își dau bine seama de importanța colosală pe care o joacă presa în lupta lor pentru afirmare. Oricât de ofensivi nu ar fi ei, oricum nu pot supravieţui politic fără apariţii în buletinele de ştiri. În acest sens puţin contează cum sunt trataţi jurnaliştii la un moment sau altul. Desigur că au fost cazuri când am fost intimidat de unii politicieni. Totuşi treceam peste aceste fenomene, iar peste câteva zile, exact acelaşi politician, îmi răspundea cu amabilitate. Cred că în această meserie trebuie uneori să faci abstracţie de anumite declaraţii şi insulte. Dar şi aici trebuie să existe o limită rezonabilă. Cu atât mai mult că recent a fost adoptată şi o lege potrivit căreia aleşii poporului vor fi sancţionaţi grav pentru intimidarea şi agresarea jurnaliştilor.
– Știind că ești mereu conectat la evenimentele politice, au fost situații haioase în care ai fost implicat?
– Îmi este greu să-mi amintesc despre asemenea situaţii. Poate doar cazul când microfonul Jurnal TV era confundat cu cel de la Moldova 1 sau al unui alt post privat care are tot culoarea albastră predominantă. Deseori se întâmpla să mă apropii de un polititcian să-i iau un interviu scurt iar el se jura că a vorbit deja pentru noi. Mai am însă o amintire haioasă legată tot de microfon. Cu aproape un an în urmă administraţia postului TV la care muncesc a schimbat design-ul microfoanelor. Cele noi sunt mai lungi de două ori faţă de cele vechi. Aşa că în primele zile de la apariţia noului „look” îi loveam accidental pe intervievaţi cu microfonul în barbă. Victime au fost şi unii politicieni însă aceştia s-au deprins cu noul design.
– Spune-ne care este în viziunea ta politicianul cel mai greu de abordat? Dar cel mai deschis?
– Mai greu de abordat mi se pare liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu . Pe el l-aş plasa pe picior de egalitate cu ex-preşedintele Vladimir Voronin în acest sens. Ambii sunt impulsivi şi greu de găsit măcar şi la telefon. Cel mai deschis şi amabil politician cred că este deputatul neafiliat Sergiu Sîrbu, fost membru PCRM. Este receptiv. Îl pot suna şi noaptea, pentru precizări sau interviuri. Probabil e receptiv fiindcă încă nu deţine vreo funcţie mai importantă.
– În fine, cum e să activezi cu oamenii politici? Cum este dialogul tău cu policienii?
– Este interesant şi dificil totodată. Politicienii sunt mereu în campanie electorală aşa că rar când sunt sinceri în faţa camerelor video. Deseori când plec la filmări, politicienii fac declaraţii aparent serioase. Vin agitat la redacţie declarând că am o ştire bombă însă după ce urmăresc discursul încă odată, nu mi se mai pare atât de important. Aici intră în joc experienţa. Trebuie să scoţi esenţialul dintr-un discurs de o oră iar ştirea să nu depăşească două minute.
Autor: Maria ȚONCU
EVERYDAY JOURNALISM.COM
http://www.everydayjournalism.com/alexandru-popescu-politica-a-devenit-placerea-si-totodata-durerea-mea-de-cap/