În romanul Ecografie, de Alexandru Popescu, regăsim problema disocierii individului de istoria sa tragică, cauzată de regimul politic dominant. Protagonista, Inga Rotaru-Kuzmin, o femeie puternică, cu rezultate remarcante în karate, căsătorită, însărcinată, fericită în casa și în „țara sa” – Transnistria –, este străfulgerată de propriul trecut, de un adevăr recuperat. Află de la directoarea internatului în care a copilărit că soțul ei, Tihon, șeful unei școli de karate din Tiraspol – un rus venit pe aceste meleaguri tocmai de la Murmansk –, i‑a ucis părinții în timpul războiului din 1992, când era doar o copilă. Tot ce se înnodase în personalitatea ei după acel caz odios se spulberă. Realitatea externă devine insuportabilă, nesigură, tot ce i se păruse cândva de nădejde se prăbușește în golul interior cauzat cândva de moartea prematură a părinților. Psihicul Ingăi se fisurează între două opțiuni incompatibile: răzbunare sau iertare, ură sau dragoste, continuitate sau distrugere.
