Mergeam pe o stradă a Chișinăului înserat cu câțiva colegi de lucru. Atenția ne-a atras-o o femeie în vârstă, care se apropiase de o gheretă unde se preparau kebab-uri și hot-dog-uri. Un Fast-Food, cum ne place să-i zicem. Bătrâna întreba cu o voce sfioasă care-i prețul unui kebab. Treizeci și șapte de lei, veni imediat răspunsul vânzătorului. Citisem imediat pe fața îmbrobodită și plină de riduri a femeii o expresie de tristețe și rușine. Mai întrebase ea dacă tânărul vânzător ar putea să-i facă o variantă mai ieftină a mult râvnitului kebab. Unul din colegii mei nu a ezitat prea mult, s-a apropiat de bătrână și i-a întins o bancnotă de 50 de lei. I-a sugerat să-și cumpere gustarea pe care și-o dorea și s-a retras imediat după asta. În momentul respectiv văzusem pe fața femeii o uimire amestecată cu bucurie și perplexitate. Avea acea față pe care o întâlnești la actorii din filmele despre Isus Hristos, când Mântuitorul le făcea oamenilor minuni de neimaginat. Femeia a rămas înlemnită și nu a putut scoate un cuvânt.
Peste vreo 30 de minute, când eram cu colegii printr-un magazin din preajmă, am zărit-o din nou pe bătrână. Aștepta cuminte la coadă cu o pâine în mână, două lumânări mari și două cutii de chibrituri. Ne-a trecut prin gând presupunerea că femeia e atât de săracă, încât nu are cu ce-și plăti factura la lumină și folosește lumânări, ca să facă economii. Poate și-ar fi dorit ea să dea ultimii bani pe o gustare delicioasă la care doar visa, însă a decis să-și cumpere ceva mai important, ceva vital poate.
Se pare totuși că un lucru bun, făcut spontan, are un farmec și o profunzime aparte. A fost o clipă de fericire atât pentru bătrână, cât și pentru noi, cei care încercăm să ne lămurim cu tinerețea noastră, să ne găsim un rost. Poate că prin astfel de acțiuni îl și putem găsi…