Azi ne-a fost închisă apa în apartament și în restul blocului. Fără apă s-au pomenit și blocurile vecine. Un grup de muncitori de la Apă Canal au început să fărâme asfaltul pe un drum reabilitat cu doi ani în urmă. Chiar îmi plăcea calitatea și rapiditatea cu care s-a muncit atunci. Acum însă bucățile de asfalt săreau țăndări iar în locul lor se forma o groapă cam de 12 metri pătrați. Se forma o groapă adâncă pentru ca muncitorii să ajungă la sistemul de canalizare să repare ceva. Faptul că de la lucrări se făcea o gălăgie enormă, că nici ferestrele închise nu prea ajutau, nu mă deranja prea mult. Pur și simplu chiar îmi părea rău de o muncă bine făcută și acum distrusă cu nemiluita. Desigur și acei muncitori au ordinele de sus și , desigur, nu pun la îndoială necesitatea săpăturilor. Dar , cum e tradiția deja prin părțile noastre, groapa va fi astupată cu pământ și prundiș. Așa va sta o vreme multă până ajunge asfaltul. Va veni și asfaltul într-o bună zi. Cel mai probabil porțiunea de va pleca vale cu tot cu prundiș după prima ploaie. Dar nu e despre asta.
Spuneam că ni s-a închis apa. Îmi făceam griji că nu vom avea ce să bem o zi sau chiar două. La câțiva pași de bloc , la un loc vizibil, stă o gheretă mică de forma paharului. Acolo se vinde apă filtrată pe care localnicii blocurilor din preajmă o cumpără cu mare ardoare deoarece apa din robinete nu e potabilă. Am început să mă îmbrac să ies și eu cu două sticle goale să le umplu cu apă . Măcar de băut să avem. Nu reușesc să mă îmbrac că se stinge lumina. Întunerecul era aproape dominant fiindcă era după ora patru seara, iar în decembrie, soarele apune la ora asta. Sentimentul de tristețe m-a cuprins și mai mult. Mi-am făcut cale până jos cu lumina de la telefonul mobil care avea bateria aproape descărcată.
Am ieșit în plin amurg afară pe sunetele asurzitoare ale mașinăriilor care tot săpau ceva la groapa cu sistemul de canalizare. M-am îndreptat spre ”paharul cu apă” unde lumea deja a făcut coadă. Fiecare cu două sau patru sticle goale. Discuțiile și nemulțumirile nu conteneau. Lumea se plângea că are copii pe acasă și că are nevoie urgent de apă. Alții, că le trebuie lumina electrică imediat fiindcă nu pot intra pe internet. Alții , că scapă în momentul dat un film excepțional pe care l-au așteptat de câteva zile. Doi de la coadă au început deja să se certe pentru un loc mai în față ca să-și ia mai repede apă. Vânzătoarea se agita și mai mult că, din cauza întunerecului, nu mai poate vedea banii și într-un minut , două, va închide robinetul și va pleca. Agitația printre locatari a crescut și mai mult.
Au trecut 7 minute și lumina s-a aprins. Au început să apară zâmbete pe față. Oamenii au sunat pe la cei din apartamente și au aflat că și apă s-a dat pe la robinete. Spiritele s-au calmat. Acum, cu toată descrierea aceasta banală , am stat puțin pe gânduri. Ce ar fi fost dacă deconectarea ceea de lumină și apă s-ar fi prelungit până a doua zi sau chiar mai mult ? Cum s-ar fi comportat lumea. Până unde s-ar fi ajuns cu certurile și insultările reciproce? Ce ar fi fost în stare să facă omul dacă i-a fost afectată zona de confort ? În acel moment a devenit clar că nu suntem asigurați de asemenea incidente, că azi orice se poate întâmpla. Ne putem pomeni în drum, sau în frig , sau în mai nu știu ce situație neprevăzută. Marele pericol pe care l-am simțit stând la coadă după apă este că oamenii nu se mai suferă unul pe altul. Ura și indiferența ar fi dat tonul în oraș dacă s-ar stinge lumina pe două zile. Mulți deja ne-am deprins să trăim într-un anumit fel, cu anumite elemente de confort. Odată ce unul sau două din aceste elemente vor lipsi o perioadă , s-ar crea un adevărat haos prin oraș. Aici nu mai știu unde va fi Europa și unde va fi Asia din capurile oamenilor.