„Există de mai mulți ani în proza română din Moldova de Est un trend născut cumva în replică literaturii „clasice” optzeciste. I-aș spune „autenticist”, care desfide livrescul, filosoficul estetizant, pornește de la realitățile sordide ale vieții din fosta Uniune Sovietică. „Montana” – romanul de debut al lui Alexandru Popescu (Chișinău, Editura ARC, 2022) – se înscrie în acest peisaj, dar are și niște note distincte.
Alexandru Popescu nu pare deloc un începător, vine cu acumulări culturale impresionante, își supraveghează cu autoritate scriitura, vădește o atitudine de profesionist. Alexandru Popescu însă nu e preocupat de tehnici narative, e setos de mărturisire, vorbește dintr-un prea-plin al vieții și experienței proprii petrecute într-o „zonă” tarkovskiană, cum e Transnistria separatistă, propune o istorie captivantă și terifiantă în același timp.
Subiectul cărții combină două filoane narative
Este, pe de o parte, viața agitată a tânărului Ion Josan, reporter la un post TV în Maidstone, Marea Britanie, accesele sale de epilepsie, care-i creează situații stresante, dar și hilare oarecum, pentru că intervin în cele mai nepotrivite momente. Și, pe de altă parte, este rememorarea unei copilării și adolescențe în Benderul sovietic, capturat de separatiștii transnistreni după războiul din vara lui 1992.
Crizele de epilepsie ale protagonistului contrapunctează schimbările de ritm și decor, până în momentul când cele două filoane narative converg într-o unică realitate, la Bender, acolo unde personajul va reveni, alertat de starea mamei sale, care suferise un atac de cord. E un fel de întoarcere în trecut, dar și în prezentul cumplit al unui regim post-sovietic. (…)”
Vitalie Ciobanu, scriitor